Bine ați venit!
Moto:
„Valorile generează valori doar atunci când sunt puse în valoare.”
(Cornel Constantin Ciomâzgă – Se întorc morții acasă)
Prezentarea grădiniței – context general
Comuna Brănești este situată în estul capitalei. Din punct de vedere educațional, localitatea noastră deține 5 grădinițe ce alcătuiesc Grădinița Rița Gărgărița, 1 școală generală și 3 licee. Brăneștiul are peste 12.000 de locuitori amplasați în 4 sate ce îl alcătuiesc : Brănești, Pasărea (Burdușani), Islaz și Vadu Anei, pe o suprafață de 53, 37 km2.
Educația preșcolară din Brănești „ia ființă în anul 1908 sub numele de Școala de copii mici”, cum găsim în lucrarea „Brănești – Monografie complexă”, varianta de lucru, coordonator Nică D. Lupu, 2016, pag. 141. Tot aici aflăm : „Școala de copii mici (grădinița) nu a avut local propriu, funcționând o bună perioadă într-o sală de clasă de la Școala de băieți. O dată cu creșterea numărului de locuitori ai comunei după cel de-al II-lea Război Mondial s-a impus înființarea unei grădinițe. Astfel, construcția clădirii grădiniței a început în toamna anului 1948 prin munca prestată de comunitate și a fost finalizată în primăvara anului 1949. Clădirea era formată din 2 săli de grupă, 1 solar (loc de joacă), 1 bucătărie, 1 grup sanitar, magazie de alimente, cancelarie, vestiar și 2 holuri.
În primăvara anului 1949 a fost inaugurată grădinița, personalul fiind format din 2 educatoare și 1 îngrijitor. Primele grupe erau formate în majoritate din copiii angajaților de la raion și completate de copiii localnicilor, aproximativ 60.
Grădinița a funcționat cu program sezonier (primăvara, vara și toamna cursuri, iarna vacanță) până în toamna anului 1975, când s-a schimbat în program normal, devenind unitate cu personalitate juridică, iar numărul grupelor s-a mărit treptat.
Până în anul 1954 copiii serveau la grădiniță micul dejun și o masă caldă la prânz, fără a avea program după amiaza, hrana fiind subvenționată de C.A.P. (Cooperativa Agricolă de Producție), iar cadrele didactice au fost întotdeauna calificate.”
Din 2004 grădinița s-a numit Rița Gărgărița. Din 2010 s-a dat în folosință Grădinița cu program prelungit. An după an numărul de copii înscriși la grădinița noastră a crescut. Din acest considerent în anul școlar 2024-2025 am dat în folosință a 5-a grupă de program prelungit amenajată provizoriu într-un container cu funcțiunea grădiniță.
Datorită numărului mare de cereri pentru program prelungit, în anul școlar 2018-2019 una dintre cele 2 grupe cu program normal de la Structura Nr. 2 Pasărea se transformă în grupă cu program prelungit. Iar în anul școlar 2019-2020 a fost necesar ca una dintre grupele de la program normal de la Structura Nr. 3 Băjenari să se transforme în grupă cu program prelungit.
Ritmul de dezvoltare a Brăneștiului continuă și multe familii tinere se mută în ritm rapid în localitatea noastră. Ele, ca și cele care locuiau deja în comună cer insistent noi locuri la grădiniță pentru copiii lor, atât la program normal, cât și la program prelungit. Astfel că sprijiniți de Primăria Brănești, din acest an școlar 2025-2026 suntem beneficiarii începerii concomitente a 2 șantiere : unul ce construiește o nouă grădiniță în locul celei vechi din centru ce a fost demolată, și un șantier ce extinde în mod generos Grădinița din satul Pasărea. Proiectele cofinanțate din fonduri europene au ca termen de finalizare vara, respectiv toamna anului 2026.
I. Diagnoza mediului intern.
I. 1. Cultura organizațională
Grădinița Rița Gărgărița are copii înscriși în cinci locații:
1. Baza: Program prelungit: Str. Slt. Petre Ionel 147A, telefon/fax : 0213504925, email : office@rita-gargarita.ro, site : www.rita-gargarita.ro, cu 5 grupe.
2. Program normal centru: 3 grupe realocate temporar din Str. Slt. Petre Ionel nr. 147, în Str. Slt. Petre Ionel nr. 147A – grădinița cu program prelungit, respectiv în Str. Slt. Petre Ionel Nr. 102 – containere cu funcțiunea grădiniță.
3. Program prelungit Băjenari : Str. Mihai Eminescu 37, cu 1 grupă de program normal și 1 grupă de program prelungit.
La Băjenari învățământul preșcolar ia ființă încă din anul școlar 1979-1980 prin 2 grupe, mică și mare.
4. Program normal Structura Islaz : Str. 24 Ianuarie 28, cu 2 grupe de program normal.
La Islaz grădinița a funcționat imediat după cel de-al II-lea Război Mondial cu o singură grupă. Clădirile unde copiii au frecventat grădinița au fost casa parohială la început, apoi Căminul Cultural până în 1960, apoi după această dată grădinița se mută în actuala clădire. Până în anul școlar 2011 – 2012 a aparținut Liceului „Traian Lalescu” la fel ca și clasele din ciclul primar al Școlii din Islaz. Începând cu anul școlar 2011 – 2012 și până în prezent Grădinița Islaz este în componența Grădiniței „Rița Gărgărița”.
5. Program prelungit Pasărea (Burdușani): Str. Nicolae Bălcescu 14A, cu 1 grupă de program normal și 1 grupă de program prelungit.
La Pasărea grădinița funcționează din anul 1924 în clădirea construită de către oamenii satului. Clădirea a funcționat și ca școală cu 2 clase de simultan (clasele I-III și clasele II-IV), și ca grădiniță cu o singură grupă de preșcolari – grupă mixtă. Atât clasele I-IV de aici, cât și grupa de preșcolari au aparținut Liceului „Traian Lalescu”. Din anul școlar 2011 – 2012 Grădinița Pasărea, alcătuită din 2 grupe, face parte din Grădinița Rița Gărgărița Brănești. Programul prelungit s-a dat în folosință la începutul anului școlar 2018-2019.
În momentul de față grupele de aici au fost relocate temporar la Baza Sportivă Pasărea din Str. Stadionului Nr. 2bis, până la finalizarea șantierului de extindere a clădirii.
► Grădinița cu program prelungit (centru) dispune de:
- 4 grupe + 1 grupă de program normal relocată temporar, P+1, cu 1 sală de mese, 2 băi, 2 vestiare, 1 grup sanitar de serviciu pentru personal, 1 sală pentru materiale, 1 sală de festivități/de educație fizică, 1 birou secretariat/cancelarie, 1 birou contabilitate și administrație, 1 birou director, 1 birou asistent medical, 1 cameră a centralei, 1 sală spălătorie/călcătorie, 1 spațiu pentru muncitorul de întreținere. Încălzirea se face centralizat. Grădinița are autorizație sanitară de funcționare ;
- 1 grupă înființată în anul școlar 2024-2025 într-un container special amenajat care dispune de 1 sală de grupă, 1 hol+1 vestiar, 1 grup sanitar, 1 oficiu alimentar+sală de mese
► Grădinița cu program normal – centru a fost demolată și în locul său se construiește o grădiniță modernă. 2 grupe de aici au fost relocate temporar într-un container cu funcțiunea grădiniță. Acest spațiu special amenajat dispune de 2 săli de grupă, 1 hol+vestiar, 1 grup sanitar.
► Grădinița cu program prelungit Băjenari dispune de 1 grupă cu program prelungit de la începutul anului școlar 2019-2020, 1 grupă de program normal, 2 holuri, 1 grup sanitar, 1 oficiu alimentar, 1 spațiu pentru depozitarea Cornului și a laptelui, 1 cameră a centralei.
► Grădinița cu program normal Islaz dispune de 2 grupe de copii cu program normal, 1 hol, 1 grup sanitar, 1 sală pentru depozitarea produselor din Programul Cornul și laptele, 1 cameră a centralei.
► Grădinița cu program prelungit Pasărea se află la începutul anului școlar 2025-2026 în proces de extindere. Grupa de program normal și grupa de program prelungit de aici au fost relocate temporar în incinta Bazei Sportive Pasărea din Str. Stadionului Nr. 2bis. Spațiul de aici dispune de 1 grupă de program prelungit, 1 grupă de program normal, 3 grupuri sanitare, 1 hol, 1 sală de mese, 1 oficiu alimentar.